marți, 5 iulie 2016

PUNCT SI DE LA CAPAT

Pe unii dintre cei care citesc aceste randuri i-am dezamagit. Poate ca ei se asteapta sa spun ca imi pare rau si sa imi cer mii de scuze, in genunchi daca s-ar putea. Dar ii voi dezamagi din nou, deoarece nu numai ca nu imi pare rau, dar, dimpotriva: ma bucur. Pentru ca, in acest fel, vor afla si ei ce gust de kakat are Dezamagirea si isi vor aminti ca EI au dezamagit intai.

Parca aud vocea unuia dintre ei spunand: "Nu se dezamageste cine nu se amageste!". Amuzanta replica! Amuzata era si ficura celui care mi-a servit acwasta replica! Il priveam si ma intrebam daca va mai fi la fel peste cativa ani, atunci cand va fi el insusi dezamagit, chiar de mine...

Se spune ca dezamagirea este numai vina noastra, pentru ca avem tendinta de a judeca (a se citi ANALIZA) oamenii si, neavand toate datele problemei, investim in ei acele calitati pe care vrem noi sa le vedem, dar ei, nerespectand legile conspiratiei, ni se arata si asa cum sunt de fapt. Fireste, nu au nicio vina pentru ASA CUM SUNT, vina  este a noastra: am judecat neavand datele corecte, nu am "vazut" bine si atunci... pedeapsa noastra este Dezamagirea.

E adevarat ca ii analizam dupa niste date "servite", controlate, care ne prezinta personajul asa cum vrea el sa fie cunoscut si, fireste, fiecare ar vrea ca impresia sa fie una de impact, in care calitatile sa fie amplificate iar caracteristicile care l-ar putea dezavantaja sa fie minimalizate sau chiar sterse. Asta tine o vreme, dar, pe masura ce cunosti mai bine personajul si se completeaza "baza de date", ajungi, in sfarsit, la o analiza. Acesta este momantul in care se instaleaza Dezamagirea. Un moment incarcat de tristete si frustrare. Si asta nu pentru ca ai gresit in analiza ta ci pentru ca el, personajul tau, nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor sau, mai grav, a pierdut mult la capitolul "Imagine" in ochii tai.

Este adevarat si faptul ca, in general, oamenii au tendinta de se supraaprecia. Pe cale de consecinta, ii sub-apreciaza pe ceilalti.Si in aceasta situatie, momentul Adevarului, al revelatiei, este incarcat de emotii: orgoliu ranit, frustrare, uneori chiar furie. Numai cei naivi, ca mine, ii supra-apreciaza pe ceilalti, poate dintr-un deficit de autostima. Dar si pentru ei, Dezamagirea este la fel de dureroasa. Partea buna este ca invata sa se pretuiasca.

In ceea ce ma priveste, eu am crezut, in imensa mea naivitate, ca fac parte dintr-o echipa si ii adoram pe toti. Toti mi se pareau grozavi, toti mi se pareau incomparabil mai buni decat mine. Ii ridicasem pe un piedestal si priveam spre ei ca spre icoane. Asta era la inceput. Mai tarziu, replici de genul: "Nu mai pune si tu botu' la toate!" mi-au druncinat convingerile si chiar piedestalul meu artificial a inceput sa se clatine. Dar am continuat sa "pun botu'", au inceput sa apara dezamagirile, persoanele in care aveam incredere absoluta si-au coborat foarte sever "cota" de incredere iar unii si-au pierdut-o cu desavarsire. Parca se straduiau din rasputeri sa ma invete o lectie urata rau: NU MAI FI CREDULA sau NU TREBUIE SA AI INCREDERE IN NIMENI. As fi vrut sa le strig: "Hei, domnilor! Eu IN VOI aveam incredere, nu in toata lumea! Daca nu pot avea incredere in echipa mea, ce fel de echipa suntem?! Ah! Dar stiu unde gresesc: Am spus ca SUNTEM o echipa, cand, de fapt SUNTETI o echipa! Pentru ca VOI SUNTETI ECHIPA iar eu sunt doar "baba oarba" si "magarul la mijloc". 

Dar nu le-am spus nimic din toate astea... Am continuat sa "pun botu'" pana cand, de toata increderea mea in ei s-a ales praful... Pana cand intregul piedestal s-a naruit... Pana cand din toata admiratia mea nu a mai ramas nimic...


Asta este pentru cei care, in forul lor interior, nu s-au simtit dezamagiti de Steluta Ion. Pentru ca exista si astfel de oameni.

Niciun comentariu: